Cadrul de Cercetare

                Tot mai multe dovezi ale unor variatii climatice in derulare sunt semnalate in locatii diverse de pe glob. Este foarte probabil ca acestea sa fie generate de activitatea umana. Sanatatea oamenilor, eco-sistemele si sectoarele socio-economice sunt semnificativ afectate de variatiile de vreme si clima. Civilizatia umana s-a dezvoltat in ultimele mii de ani si exista indicatii ca stabilitatea pronuntata a conditiilor climatice a reprezentat un element esential pentru aceasta evolutie. Avand in vedere ca viata a miliarde de oameni este influentata de conditiile climatice, apare ca natural scopul de a predicta (daca este posibil) evolutiile climatice viitoare. Totusi, datorita gradului ridicat de complexitate a sistemului climatic, realizarea predictiilor nu este o sarcina simpla.

                Incluzand componente caracterizate de proprietati foarte diferite (atmosfera, hidrosfera, criosfera, biosfera si litosfera), sistemul climatic isi modifica in permanenta starea, sub actiunea energiei provenite de la Soare. Cea mai generala metoda ce permite realizarea unei predictii climatice de precizie maxima se bazeaza pe intelegerea proceselor fizice din sistemul climatic. Posibile abordari pentru o astfel de cunoastere/intelegere poate implica descompunerea conceptuala a variabilitatii climatice, pe baza unor criterii specifice.

                Ipotezele formulate pentru a explica diverse aspecte ale variabilitatii climatice pot fi validate folosind date de observatie si experimente numerice (ex. modele de circulatie generala). Seturi de date observationale continand masuratori sistematice cu acoperire cvasi-globala sunt disponibile numai pentru ultimii 150 ani. Cu toate acestea, au fost dezvoltate tehnici de obtinere de date proxy, acestea furnizand informatii importante despre variatiile climatice din trecut (ex. corali, trunchiuri de copaci, sedimente oceanice, sondaje in calote glaciare, stalactite/stalacmite)

                Astfel de consideratii mi-au creat o opinie subiectiva, conform careia, procesul de investigare si intelegere a variatiilor climatice este provocator, dar si interesant, si frumos.